Antonescu, după discuția cu Băsescu: Intenția președintelui este ca interimatul lui Ponta la Transporturi să fie de 45 de zile

Antonescu, după discuția cu Băsescu: Intenția președintelui este ca interimatul lui Ponta la Transporturi să fie de 45 de zile
Publicat: 20/07/2013, 21:46
Actualizat: 11/07/2016, 02:31

Președintele PNL, Crin Antonescu, susține că interimatul lui Victor Pontala Transporturi va fi dus până la termen, adică 45 de zile, aceasta fiind dorința președintelui Traian Băsescu, chiar dacă liberalii l-au propus ministru pe Ovidiu Silaghi. Motivul întârzierii numirii ar fi legat de privatizarea CFR Marfă, pe care Ponta și-a asumat-o.

„Ne-am întâlnit. Nimic spectaculos. A fost o discuție, nu am fost la raport, în care subiectul a fost propunerea noastră: Ovidiu Silaghi. O menținem. Nu e adevărat că în aceastăă privință a luat o decizie. Eu m-am interesat dacă domnia sa deține vreun element care poate pune probleme. Nu deține. Decizia este să lase să curgă interimatul lui Ponta 45 de zile pentru a continua privatizarea CFR Marfă. Mi-a comunicat intenția”, a declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL a precizat că a luat act de această decizie a președintelui. Antonescu a adăugat că premierul Victor Ponta nu a formalizat propunerea lui Ovidiu Silaghi la Transporturi, așteptând discuția dintre Băsescu și șeful PNL.

„Președintele m-a informat că va lua act de propunere, va lăsa să curgă interimatul”, a mai spus Antonescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre...
Bradul perfect de Crăciun. Când îl cumperi ca să nu ai probleme
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXIT POLL alegeri prezidentiale 2024, turul I, REZULTATE FINALE: Răsturnare de situație la alegerile prezidențiale!...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?